Ma numesc Alina si am 17 ani.
Acum un an de zile, aproximativ, am batut si eu timid la o usa. La usa gresita, insa!
De ce? Voua nu vi s-a intamplat? Si-atuncea de ce dati in mine? Stati ca n-am terminat...ascultati, inainte sa judecati.
Eram chitita sa dau o proba de figuratie la primul film international produs si filmat pe meleagurile noastre dupa moartea unui dictator pe numele sau Ceausescu sau ceva de genul asta, nu stiu daca ati auzit de el...
In loc sa bat la usa figurantelor, insa, ...eu am batut la acea unde cateva actrite in devenire, studente la Facultatea de Teatru, (nu ca mine eleva la Liceul industrial, nr 37) dadeau proba pentru protagonista rolului feminin, nici mai mult nici mai putin decat Chira-Chiralina, scrisa de marele Panait Istrate.
Bat la usa si intru. Secretara se uita la mine si sec ma intreaba?
,,Chira-Chiralina, asa-i?''
Eu m-am uitat timid in stanga, dup-aia in dreapta si raspund..
,,Sa fiu sincera ma numesc Alina Nedelea..''
Secretara romanca a inteles pe loc cat eram de ignoranta, dar regizorul maghiar NU!
Mi-a dat rolul.
Si dupa un an de zile sunt invitata la Budapesta pentru premiera filmului.
Budapesta. Ungaria.
Ungaria????
Am 18 ani si pana la varsta aceasta nu am indraznit sa las granita tarii noastre nici macar in vise cand dorm (de frica ca ma aresteaza...) daramite altfel...
Si uite-ma acum cazata la unul dintre cele mai luxoase hoteluri de care Budapesta beneficiaza. Ma relaxez in secunda in care o vad pana si pe ditamai actrita, Tora Vasilescu, ca-si ochii peste cap si se balbaie de una singura cand vede lobby-ul.
Ma prezint domnului de la receptie si nu reusesc sa imi iau ochii de pe parul lui rosu, exagerat de rosu insa, mosule! Ce sadica e cateodata natura cu noi, dar nu asta conteaza acum...
Completez chestionarul de intrat la hotel si o secunda mai tarziu nenea cu parul de foc imi inmaneaza o cartela magnetica.
,,Iata cheia camerei d-voastra!'' mi-a zis sever (nu stiu de ce) Omul Morcov.
M-am uitat mai atent la cartela si am intuit ca aici, in Occident, cheia nu exista. E magnetica.
Am urcat la etajul doi si m-am oprit in fata usii pentru o buna bucata de timp. Insistasem din greu sa nu fiu insotita cu valizele pana in camera, stiam ca trebuie sa las o spaga, ca asa vazusem in filme, dar nu stiam cata spaga se lasa. Si in buzunar n-aveam mai mult de 5-6 sau 7 dolari.
Asa ca am insfacat rapid cheia si am fugit de una singura in lift. In fata camerei nr. 223 am sprijinit valizele si m-am uitat la usa. Si la cartela. Dupa care m-am reuitat mai atenta la usa si am aruncat o alta privire cartelei. Ciuciu. Nici o idee. Asa c-am inceput ca o disperata sa inserez cartela in toate fisurile practicabile in jurul perimetrului usii.
Nimic.
Am mai incercat o data dar in sens contrar. Sub usa, langa usa, deasupra....tot incerc si degeaba.
Usa nu se deschide.
Si acum?
,,Ori imi infig cartela in cur, ori cobor si cer explicatii!'', mi-am zis in gand.
Am ales a doua varianta, cobor si il zaresc pe Omul Morcov in spatele tejghelei (de lux si aia..) de la receptie si incep sa ma plang de slaba functionalitate a cheii unguresti.
,,Eu v-as sfatui politicos, daca nu va suparati, sa-i sugerati directorului acestui hotel supermegaluxuos sa revina la vechiul sistem. Ala cu gaura in usa si cu cheia care o bagi in broasca si invarti...nu stiu daca stiti la ce ma refer.''
Pauza. De-o tigare. Omul Morcov ma fixeaza.
,,TORNIAMO ALL'ANTICO E SARA' UN PROGRESSO'', zicea Verdi...insist ca o bezmetica inainte sa dispar de acolo...
13 ani mai tarziu.
Ma numesc Alina si am 31 de ani.
Ma aflu in Franta, la Cannes, pe Croisette, hotel Carlton.
Asta seara se proiecteaza filmul lui Paolo Sorrentino si nu trebuie sa astepti nici cinci minute sa imi vezi mutra in prim plan pe cel mai mare ecran din Europa.
(Sorrentino era atat de socat de cat de mult pot sa vorbesc in viata de zi cu zi ca si-a propus sa imi dea rolul mutei, repet si subliniez : al MUTEI!!, in lungmetrajul sau).
Un lucru s-a schimbat cu mine. Si trebuie mentionat. Si anume ca nu ma mai simt stanjenita.. De unde vin, de cine sunt, de ceea ce reprezint sau nu, dar mai ales de unde vin! Saracia de unde ma trag nu-mi mai pute.
Vin de pe soseaua Catelu nr. 42 si nu mi-e rusine.
Not anymore.
Mmmda, sau cel putin nu azi, nu acum.
Maine nu stiu...nu sunt sigura..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu