"Cine mananca frunze se comporta ca un iepuras in viata, cine haleste carne rage ca un leu!''

Imi iubesc mama. O divinizez. E simplu sa-ti divinizezi mama cand locuiesti la 2.000 de km distanta de ea si vii s-o vizitezi o data, maxim de doua ori pe an. 

Problema incepe cand imi fac valizele si vin in vizita. In primul rand,  trebuie sa rezolv problema spatiului locativ si sa-mi inchiriez o casa. Nu ma duc sa dorm la ea caci are un apartament mic, intr-un bloc mic, dintr-un cartier mic (a se citi: numeri pana la 7 si de la pupicuri, imbratisari si rasete trecem brusc, niciodata  treptat,  la discutii, ne contrazicem pe orice subiect pana dam in cearta !!).

Apoi, mama e credincioasa pana-n  maduva oaselor. Eu sunt atee pana la moarte!

Mama si-ar pune o felie de carne si peste marmelada, atat de tare o adora. Ma scoate din minti de cate ori incearca sa strecoare pe furis cateva firicele de carne de pui in supa mea de zarzavaturi. ,,Mai fetita, mai lasa-ma cu teoria asta a ta ca iubesti animalele si ca vrei sa le respecti pe toate. Baga mama carne in tine! Cine mananca frunze se comporta ca un iepuras in viata, cine haleste carne rage ca un leu, iubire!''.

Mama e ingrijorata nu numai de aportul de proteine in alimentatia mea, ci si de consistenta  sufletului meu. Nu doarme noaptea de frica. 

,,Of,of, of.. Esti asa de sensibila mai fata... Zau. De ce tocmai pe tine sa fi cazut hipersensibilitatea asta? Of (din nou) ...''

,,Hai, mai, mama, stai linistita. Sunt sensibila. Nu sunt bolnava de leucemie, ce naiba... Sensibilitatea e o arma, o resursa, o comoara, e hrana, e...''

,,O fi asa dar....nu suferi mama prea mult?''

,,Si de ce n-ar trebui sa sufar? Unde sta scris ca viata e doar o plimbarica in jurul lacului Titan, sector 3, Bucuresti?...''

Mama e obsedata de televizor. In casa la ea singurul lucru care nu se stinge niciodata e aparatul asta  vorbitor. Nu ca s-ar uita neaparat la el, ca e prea ocupata sa se uite in oalele ei cand gateste (o alta fixatie) ci sa-l auda si atat. Mie insa, daca imi place ceva e linistea. Ma imbat de harmalaia de afara cand umblu ore intregi pe jos in incercarea de a obseva cat mai multe fetze si situatii pe care strada si numai strada ti le ofera dar cand ajung acasa vreau liniste desavarsita, altfel  nu reusesc sa-mi aud gandurile.

Mmmda. Ca apa si uleiul suntem noi ... 

M-a sunat acum cateva zile agitata: ,,Mai Alina, sa stii c-avem o problema. Fii-ta  vrea sa-i cumpar o spada. O spada, m-ai auzit?? I-am zis ca ii cumpar ce papusa vrea sau rochita de printesa dar pe sabie nu pune mana! Fa ceva! Rezolva situatia ca doar tu esti de vina! De cate ori ti-am zis sa nu-i cumperi pistoale, briceaguri, scoci si trusa de scule? Uite ce-a iesit! Un dezastru! Asta vrea doar jucarii de baieti, 'tu-i lampa ma-sii. Ce sa fac?''.

,,Suna-ma cand ai sa vezi, pe cer, doi nori cu aceeasi forma!'' i-am zis.

,,Te-ai tacanit? Ce legatura au, in clipa asta, norii cu intrebarea mea existentiala?''

,,Asa sunt sufletele noastre, mama. E imposibil sa gasesti o persoana identica cu alta. Nu ma mai cauta pe mine, cand eram mica, in Eva. Las-o sa fie diferita! Las-o sa fie ea insasi!''

,,Uite asta imi trebuia mie, fir-ar mama ei de viata sa fie, rabufneste maica-mea, o nepoata baietoasa si o fiica ciudata! De la lipsa de carne in stomac ti se trage totul, iti zic eu!! Si de la sensibilitatea matale! Hai, pa! Eu nu-i cumpar nici o spada!''.

Acum cateva ore, dupa ce-am lasat-o pe terorista mea la gradinita, am trecut pe la ea sa ne bem cafeaua impreuna.

,,Si? Ce mai imi povestesti? Care e viata ta?'' m-a intrebat mama fara sa dea sonorul televizorului mai incet.

,,Stai sa-ti zic ce-am citit. E superb. Asculta aici, poveste adevarata.

Cu multi ani in urma NASA si-a propus un proiect  foarte ambitios. Acela de a construi...ceva...care poate fi trimis dincolo de limitele cunoscutului. O platforma de lansare care sa poata sa impinga o nava spatiala si s-o trimita cine stie unde in Univers. Din punct de vedere tehnic, problemele erau extrem de complicate, dar incet  au reusit sa le rezolve. 

Cand, in sfarsit, treaba a fost gata, proiectantul entuziast a facut anuntul mult asteptat: 

-Am reusit! Incredibil, dar in acest moment totul este finalizat, am rezolvat tot!!!

-Pai...nu chiar tot, a indraznit cineva sa adauge.

-Cum adica nu chiar tot?!!

-Ati omis un mic amanunt.

-Ce anume???

-Pai... de unde stim ca aceasta capsula spatiala n-o sa sfarseasca intr-un loc anume unde exista si alte fiinte? Ar trebui sa facem cunostinta, nu? Ca o carte de vizita, ceva... Si ce scriem pe ea?... OAMENI! Ce-i aia oameni? Cred ca n-ar intelege nimeni nimic...

Pauza. Nu de o tigare ci de un pachet intreg.

- Dumnezeule, si ce facem?!!...

- Nu stiu. Tre'sa inventam ceva care sa ne reprezinte.

S-au dus cu totii acasa sa se gandeasca. Rezolvasera totul dar in privinta aceasta  nu le venea nici o idee decenta. Asa c-au chemat cinci filozofi. Mama, e istorie asta nu e un basm. (maica-mea intre timp a stins televizorul, si a devenit din ce in ce mai concentrata!).Fii atenta aici, le-au comunicat inteleptilor problema si au asteptat. Si uite ce solutie au gasit acestia, ce anume sa inchida astronautii in capsula: 

1. Copia unei statui nemaipomenite, reprezentand un om foarte slab si foarte inalt , veche de 2.300 de ani, masurand cam 50 de cm, pe numele ei ,,L'ombra della sera''. Este o statuie etrusca care ascunde multe secrete si mituri. Reprezinta un om alungit deoarece e infatisat in lumina apusului. Ce semnifica? Teama, nelinistea noastra de a ne confrunta cu Universul. Cine si ce suntem noi? Niste micro-furnici si e normal sa ne inspaimante ideea cunoasterii. Aceasta statuie reprezinta Frica noastra ancestrala.

2. Copia  unui tablou de Caravaggio. Ce-a reusit sa faca acest pictor desavarsit? Sa ne uimeasca!A fost primul care a asternut pe panza unui tablou emotia pe care noi o avem cand deschidem ochii prima oara si vedem Lumina. Caravaggio a pictat Lumina ca nimeni altul, mama, si-n felul asta a descifrat putin si din misterul aparitiei noastre aici, pe Pamant.

3. Asa, deci, unde ramasesem? La al treilea si ultimul lucru, bineinteles! O inregistrare cu o sonata cantata de pianistul Glenn Gould. Nenea asta era un muzician fantastic care avea o singura problema: era nebun! Nebun de legat, mama. Ura expunerea in public, inregistra doar muzica in studiourile din Toronto, unde vara era foarte cald dar el ii obliga pe toti sa poarte fulare si palarii. Era ciudat. Foarte ciudat. Dar cand atingea claviatura, rezultatul era Emotie in stare pura. Era un geniu pentru cum reusea sa interpreteze creatiile celor mai mari compozitori din lume...

Asa ca draga mea, ai inteles morala? Ce raspundem noi la intrebarea cine sintem?... Cine si ce ne defineste pe noi, oamenii?...  Barack Obama,  cel mai bogat seic al Emiratelor Arabe,  Marilyn Monroe,  castigatorul emisiunii  Big Brother? Nicidecum. Pe noi ne reprezinta emotia. Emotia necunoscutului, a inceputurilor, a descoperirilor. Sensibilitatea e singurul lucru care ne defineste...

"Asa...o iei tu pe Eva de la gradinita, te rog? Am ceva de facut in seara asta..'' ii spun inainte sa dispar.

 Acum cateva minute, ma suna fii-mea cu parul cret de fericire. Cica e cu bunica intr-un magazin de bricolaj sa isi cumpere o noua trusa de scule!!!!

Mmmda... uite ca asa cum sangele apa nu se face si apa se amesteca uneori perfect cu uleiul... Sa fie de la Emotii?...

Si am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea!